Pielea reprezintă un element esențial al frumuseții noastre, iar hidratarea acesteia este un factor important în menținerea sănătății și aspectului tânăr. Pentru a reuși acest lucru, este necesar să ne îngrijim zilnic pielea corpului și tenul și, de asemenea, să utilizăm produsele adecvate într-un mod customizat.
Hidratantele pe bază de apă sunt, de obicei, lipsite de uleiuri, ceea ce este extrem de benefic atât pentru pentru persoanele cu tenul uleios, cât și pentu cele cu tenul uscat. Într-advăr, unele formule conțin substanțe uleioase, dar în cantități mult mai mici în comparație cu hidratantele tradiționale.
Studiile descriu produsele de hidratare pe bază de apă ca fiind absorbite de piele la fel de rapid precum sunt gelurile și, totodată, fiind la fel de hidratante asemenea cremelor. Cu alte cuvinte, beneficiezi de avantajele a două produse într-unul singur.
Hidratantele tradiționale funcționează prin crearea unei bariere pe suprafața pielii care captează umezeala. Hidratantele ce au la bază apa fac acest lucru în mod redus, majoritatea fiind concepute pentru a elibera ingrediente specifice care atrag apa din straturile mai adânci ale pielii și o aduc la suprafața pielii.
Avantajele produselor de hidratare pe bază de apă
Acest tip de hidratant lasă pielea să respire și îți oferă o senzație de prospețime în ciuda faptului că hidratează extrem de bine și în profunzime. După cum bine știm, multe dintre produsele destinate hidratării intense au ca efect imediat senzația de îngreunare a pielii din cauza stratului uleios de pe suprafața acesteia. Astfel, te vei scuti de senzația neplăcută de îngreunare și de textura lipiciosă a pielii în urma aplicării produselor care pătrund în piele cu dificultate.
În ceea ce privește utilizarea produselor hidratante ca bază de machiaj, știm deja că fondul de ten se aplică mai bine în urma masării feței cu gel, nu cu o cremă densă. Produsele pe bază de apă au o textură asemănătoare gelului și hidratează extrem de bine tenul, fapt ce le face ideale pentru a fi integrate în rutina machiajului.
După cum am menționat anterior, produsele pe bază de apă nu conțin atât de multe uleiuri precum hidratantele normale și, tocmai de aceea, riscul de a rămâne cu reziduuri periculoase pentru ten este extrem de redus. Atunci când utilizăm produse uleioase, în special demachiante, este foarte important să ne clătim fața cu apă după utilizare. În cazul hidratantelor pe bază de apă, acest lucru nu mai este necesar.
Un alt avantaj al produselor pe bază de apă este constituit de hidratarea în profunzime a tenului uscat. Cercetările arată faptul că un respondent cu pielea uscată care a utilizat timp de 12 săptămâni un produs pe bază de apă destinat hidratării tenului său, a reușit să își mărească volumul de apă de pe suprafața pielii, căpătând mai multă strălucire, hidratare și o textură mult mai fină și mai sănătoasă.
Foto attribute: http://www.freepik.com”>Designed by Racool_studio / Freepik</a