Liftingul cu plasma proprie sau “Tehnica Vampir”

Cu totii ne-am dori sa ramanem cat mai mult timp tineri. Insa, inaintarea in varsta atrage scaderea capacitatii organismului de a produce colagen si, implicit, pierderea elasticitatii pielii. Modificarea structurii pielii si adancirea ridurilor sunt semne pe care ne dorim pe cat posibil sa le atenuam, iar pentru a reusi acestea uneori avem nevoie de tehnici de estetica faciala.

Astazi dorim sa va prezentam una dintre cele mai populare proceduri de lifting facial – “Tehnica Vampir”. Aceasta tehnica este una dintre tendintele anului 2019, iar acest lucru nu este de mirare daca aruncam o privire asupra avantajelor acesteia.

Alternativa excelenta la liftingul chirurgical si la liftingul cu acid hialuronic, liftingul vampir este o tehnica minim invaziva care utilizeaza plasma proprie in locul produselor sintetice. Denumirea stiintifica a produsului folosit este plasma bogata in plachete (PBP).

Tehnica liftingului vampir urmareste rejuvenarea cutanata prin stimularea productiei de colagen si elastina. Se obtine astfel refacerea vaselor de sange, liftingul cu plasma bogata in plachete fiind un incredibil tratament regenerativ natural.

Medicul recolteaza prin centrifugarea sangelui clientului, trombocite cu continut ridicat de factori de crestere. Plasma bogata in plachete (PBP) se injecteaza apoi intradermic cu ajutorul unui ac foarte mic in zonele afectate, acestea urmand sa refaca tesutul din interior.

Tehnica este folosita pentru diminuarea ridurilor fine, recastigarea fermitatii zonelor de pe gat si decolteu, pentru tratarea pielii mainilor si petelor pigmentare, pentru regenerarea parului si rejuvenarea pielii uscate. Intre aplicatiile tehnicii se numara insa si tratarea ridurilor fine din jurul ochilor si gurii, a cicatricilor, plagilor si vergeturilor.

Tehnica are avantaje certe care o recomanda si o transforma intr-o procedura din ce in ce mai solicitata. Tratamentul se face doar cu anestezie locala sub forma unei creme care trebuie sa actioneze 45 minute. Procedura propriu-zisa nu dureaza mai mult de 15 minute si nu lasa cicatrici. Usoara iritatie care urmeaza procedurii se atenueaza rapid in cursul primei zile dupa tratament.

Procedura necesita doar 2/3 sedinte la patru saptamani iar repetarea se face la 6 luni/1 an. Pentru un rezultat bun, la incheierea procedurii se urmeaza sfaturile specialistului. Acesta va poate recomanda aplicarea unor masti si creme antiinflamatoare sau utilizarea unor analgezice, care sa usureze procesul de vindecare a minitraumatismelor cauzate de procedura.

Asadar, daca ai probleme estetice pe care ti-ai dori sa le rezolvi, acum este momentul sa o faci. Avantajele acestei tehnici sunt numeroase, rezultatele spectaculoase.