Celulita este una dintre cele mai mari probleme ale aspectului unei femei. După cum bine știm, există numeroase motive pentru care celulita este prezentă pe suprafața pielii noastre. Un factor extrem de puternic și greu de controlat este cel genetic. În cazul în care pielea noastră este moale și lipsită de aspect neted, chiar dacă facem sport, este necesar să apelăm la mai multe variante de tonifiere a pielii.
Sportul, alimentația echilibrată și odihna sunt practici esențială pentru sănătatea și aspectul definit al corpului. Totuși, unde încadrăm tratamentele cosmetice? Să fie ele un moft sau o reală necesitate? Ei bine, credeți-ne pe cuvânt, atunci când vă confruntați cu celulita, orice modalitate de îndepărtare a acesteia devine o necesitate. Haideți să aflăm care sunt cele mai eficiente practici cosmetice pentru celulită.
În primul rând, vorbim despre masajul cu bambus. Cu siguranță multe dintre voi ați auzit deja de el sau poate chiar l-ați și experimentat. Masajul cu bambus este realizat de un maseur cu bețe de diferite dimensiuni pentru fiecare zonă a corpului. Efectuarea acestui tip de masaj stimulează circulația sângelui și tonifiază pielea, îndepărtând astfel celulita superficială.
Împachetările reprezintă o altă modalitate cosmetică de tonifiere a pielii. Împachetările pot fi făcute atât la cald, cât și la rece și însumează beneficii precum: reducerea considerabilă a greutății corporale prin eliminarea apei și a toxinelor din organism, reducerea și chiar eliminarea celulitei, accelerarea metabolismului, tratarea retenției de apă, îmbunătățirea aspectului pielii, hidratarea, dar și îmbunătățirea circulației sanguine. Unele dintre cele mai eficiente împachetări sunt cele cu alge de mare, cu extract de ceai verde și cafea, cu pudră de gingko biloba și ginseng, cu unt de shea sau de cacao, dar și cu creme speciale. Specialistul va ști exact ce fel de împachetare se potrivește tipului vostru de piele.
Atunci când ne confruntăm cu un factor genetic puternic, iar măsurile precizate anterior nu aduc rezultatele dorite, atunci putem apela la tratarea celulitei cu ajutorul laserului. Prin realizarea unei incizii de aproximativ doi milimetri, se introduce o canulă fină sub piele. Astfel, se distrug aglomerările de celule adipoase. Pentru cele mai bune rezultate, este necesară repetarea tratamentului de două ori pe săptămână, timp de șase săptămâni. Tratamentul cu laser este recomandat celor care suferă de o formă severă de celulită, nu de una superficială ce poate fi tratată prin alte modalități anticelulitice.
Nu trebuie să ne bazăm în mod exclusiv pe tratamentele cosmetice sau pe alimentația sănătoasă. Pentru obținerea celor mai bune rezultate, atât din punctul de vedere al sănătății, cât și la nivel estetic, este necesar să îmbinăm armonios toate metodele anticelulitice. Mai exact, trebuie să avem și activitate fizică, și o alimentație echilibrată și să frecventăm și saloanele cosmeticienilor.
Foto attribute: <a href=”http://www.freepik.com”>Designed by jcomp / Freepik</a>